Extinderea lacurilor mici de pe Pământ a devenit considerabilă în ultimele patru decenii, o evoluție îngrijorătoare, având în vedere cantitatea de gaze cu efect de seră emisă de rezervoarele de apă dulce, potrivit unui nou studiu.
Între 1983 și 2019, suprafața lacurilor la nivel global a crescut cu peste 46.000 de kilometri pătrați, spun cercetătorii. Aceasta este puțin mai mult decât suprafața acoperită de Danemarca, conform Science Alert.
Dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot și alte gaze sunt produse în mod constant de lacuri, din cauza bacteriilor și a ciupercilor care se hrănesc pe fundul apei, consumând plante și animale moarte care au ajuns acolo.
În total, această extindere a lacurilor echivalează cu o creștere anuală a emisiilor de dioxid de carbon de aproximativ 4,8 trilioane de grame – ceea ce, pentru a continua comparațiile între țări, echivalează cu creșterea emisiilor de CO2 înregistrată în Regatul Unit al Marii Britanii în 2012.
„În ultimele decenii au avut loc schimbări majore și rapide în cazul lacurilor, care afectează conturile de gaze cu efect de seră, precum și ecosistemele și accesul la resursele de apă. Printre altele, noua noastră descoperire a extinderii și dinamicii lacurilor ne permite să calculăm mai bine potențialele emisii de carbon”, spune ecologistul Jing Tang de la Universitatea din Copenhaga, Danemarca.
Cercetătorii au folosit o combinație de imagini din satelit și algoritmi de învățare profundă pentru a face evaluările privind extinderea lacurilor. În total, au fost înregistrate peste trei milioane de lacuri.
Lacurile mici (mai mici de un kilometru pătrat) sunt foarte importante pentru calcularea gazelor cu efect de seră pentru că acestea produc un volum ridicat de emisii în raport cu dimensiunea lor.
Aceste corpuri de apă mai puțin extinse reprezintă doar 15 % din totalul lacurilor, dar sunt responsabile pentru 45% din creșterea producției de dioxid de carbon și 59% din creșterea emisiilor de metan în perioada 1984 – 2019.
„Lacurile mici emit o cantitate disproporționată de gaze cu efect de seră deoarece, de obicei, acestea acumulează mai multă materie organică, care este transformată în gaze. Și, de asemenea, pentru că sunt adesea puțin adânci. Acest lucru face ca gazele să ajungă mai ușor la suprafață și să urce în atmosferă. În același timp, lacurile mici sunt mult mai sensibile la schimbările climatice și meteorologice, precum și la perturbările umane. Prin urmare, dimensiunile lor și chimia apei fluctuează foarte mult. Astfel, deși este important să le identificăm și să le cartografiem, este, de asemenea, mai solicitant. Din fericire, am reușit să facem exact acest lucru”, spune Tang.
Mai mult de jumătate din creșterea acoperirii lacurilor în perioada studiată se datorează activității umane, spun cercetătorii – în esență, rezervoare nou construite. Restul se datorează în principal topirii ghețarilor și dezghețului permafrostului, cauzate de încălzirea planetei noastre.
Cercetătorii speră că datele lor se vor dovedi utile pentru viitoarele modele climatice, o parte semnificativă a gazelor cu efect de seră putând proveni de la suprafața lacurilor, pe măsură ce continuă topirea și încălzirea.
O companie italiană lansează prima „baterie cu dioxid de carbon”. Care sunt beneficiile?
Schimbări climatice. Topul celor mai mari poluatori din lume
O întreagă rețea de lacuri sărate a fost descoperită sub suprafața lui Marte
Lacurile colorate din Etiopia oferă o priveliște extraordinară privite din satelit